Hai că mi-am luat câteva zile libere de la blogăreală. Păi ce credeați voi că în online nu e Paște?! A fost, a trecut și sărbătoarea îmbuibării necontrolate și iată-ne din nou la butoane. Ar fi multe de scris despre credincioșii de ocazie și despre sărbatoarea ce tocmai a trecut, dar din aceiasi bunătate conjuncturală n-am să scriu despre asta.

Subiectul de azi e bogația. Mă-ntrebam ce e bogăția și dacă eu sunt un om bogat. Cei cu venituri mai reduse vor spune că sunt un bogătan, nu?! Ceilalți, in schimb, vor spune că-s un sărăntoc… Perspective diferite, păreri diferite…

Deci, cum sunt? Sunt exact cum mă simt, iar eu mă simt al dracului de bogat pentru ca am aproape tot ce-mi doresc. Bogăția reprezintă până la urmă abundență și varietate de bunuri materiale, dar si de valori spirituale. Deci, care-i bogația reală și cea relativă? Vă puteți răspunde singuri la întrebarea asta, iar răspunsul fiți siguri că va fi cel corect. Nici măcar n-am să dau un verdict, fiecare vede lumea altfel…

Tu cât ești de bogat?